Raspunsul la intrebarea asta, daca ar fi sa intrebam toti jucatorii, ar umple usor cateva volume, lasand afara nuantele. Poate cateva motive de capatai ar fi: poate fi jucat la orice varsta, te impinge sa te autodepasesti competitia fiind intotdeauna cu tine si elementele naturii, antreneaza autocontrolul, ajuta sa te deconectezi cu totul de stresul cotidian, e un sport aerobic si in mijlocul naturii, te ajuta sa te imbibi de corectitudine si cladeste caracter, poti concura cu orice jucator datorita sistemului de handicap, te introduce intr-o comunitate globala strans unita de pasiune, nu strica la imagine si standing social si diferentiaza, e un instrument educativ (in special) pentru cei mici mai puternic decat orice ora de educatie sociala, ii urca pe juniori la nivelul adultilor putand sa concureze de la egal la egal (si chiar sa-i depaseasca de multe ori), te poarta prin lumea intreaga prin locuri de multe ori de o frumusete rapitoare, odata infectat te poarta pe un carusel emotional intre agonie si extaz...

De neinteles pentru neinitiati (si uneori si pentru jucatorii insisi) este impulsul irezistibil de a reveni pe teren in ciuda ocazionalelor runde dezastruoase, vremii cainesti sau protestelor fara ecou ale partenerului de viata.

Nimic nu se compara insa cu sentimentul (e drept destul de rar pentru amatori) cu care pleci dupa lovitura, parcursul sau runda in care ai fost in stare de flux - totul in jur pare sa se fi sters in afara de tine, terenul si lovitura perfecta. Si asta nu se uita, facandu-te sa fii tot timpul in cautarea loviturii, parcursului sau rundei perfecte.

by Septimiu Valasutean